Retezat&Cetatile Ponorului 2010 II

        Muntii Apuseni,legenda vie a plaiurilor mioritice ne primeste cu bratele deschise din nou, desi am calatorit pe o ploaie mocaneasca tot drumul din Retezat si pana aproape in Carpenis.

        Am ajuns destul de tarziu sus in Vartop in jurul orei 23,era prea tarziu sa mai pornim curentul la care aveam acces doar prin vecini asa ca va fi o noapte autentic moteasca la lumina lumanarii,asa cum au trait si strabunicii nostri.

          Urcand pe intuneric si dupa un drum destul de obositor(era ziua de dupa furtuna),nu prea am observat evenimentele care ne inconjurau.Dimineata ne izbim,probabil, de cea  mai frumoasa livada de meri salbatici si de un vartop pe care rar l-am vazut atat de maret in inverzirea sa.

                                 

        Nevoia noastra acuta de relaxare isi gaseste in sfarsit satisfactia,prima zi in apuseni e doar pentru treburi gospodaresti,Vlad sparge lemnele,Miki face cafeaua,Victor face focul,restul facem curat si mergem dupa lapte:).

  A doua zi ne astepta pregatit un traseu destul de misterios insa stiam ca o sa fie spectaculos,Vartop(Arieseni)-Cetatile Ponorului.

      Drumul nostru serpuieste printre satele motesti si reusim sa observam forfota unei zile obisnuite din comunitatea moteasca.Parcurgem 50 de km de drum intre Campeni si Statiunea Vartop si ne minunam de explozia turismului in zona,o prima impresie era ca suntem pe drumul cel bun.

          In Vartop cautam punctul de pornire in traseu,dupa cateva consilieri cu putinii localnici intalniti ramanem surprinsi de dezinformarea acestora ,care ori nu stiau ce sunt cetatile ori ne indrumau mai departe.Asadar bazati pe propriile instincte intram intr-un final in traseu.Bucurie,nu ne mai putem dezlipi mainile de pe fructele de padure care serpuiau de-a lungul drumului forestier pe care-l urmam si noi.Probabil din cauza asta nu ne-am dat seama ca n-am mai vazut semnul de ceva vreme,intalnim celebrii taietori de lemne din padure si aflam ca am ocolit putin dar suntem pe drumul cel bun.

           Intram in inima, in sufletul oamenilor muntii, neatinsi parca de timpul care trece cu repeziciune la cativa km mai jos de aceste dealuri.Case minunate,vopsite in culori vii si puternice,fiecare fiind insotita de fumul raspandit pe cosurile din acoperis,semn ca lacasul era in plina traire,pajisti pline de celebrele capite motzesti si pe care intalnim cai cu alura legendara.

           Doua doamne ne asigura ca suntem pe drumul cel bun asa ca nu mai aveam de ce sa ne facem griji decat sa savuram in contiunare peisajele.

                

          La o rascruce de drumuri,un mic popas pana gasim urmatoarea indicatie a traseului si asa intalnim in drum o trasura cu doi localnici care ne ofera un drum cu caleasca lor pana la un punct de unde ne putem relua traseul,nu refuzam ca doar suntem muntzomani.

      Dupa o calatorie destul de linistita in caleasca a venit momentul sa ne punem in functiune sistemul de locmotie si asa ne-am luat ramas bun de la satenii nostri, insa ramanem cu un gust amar dupa de am trecut pe langa toata industria ilegala de defrisare forestiera.

         Ne reluam traseul si parca ar trebui sa adoptam titlul unui roman al lui Huxley ca sa putem  descrie pe ce cai am inceput sa pasim asadar ne"reintoarcem in minunata lume noua".
      Dupa 2 ore iesim din nou la un drum forestier care ne conduce pana la Cabana Cetatile Ponorului unde vom lua si masa la intoarcere.

 Maretia cetatilor,grandoarea,bucuria,sunetul apei si prietenia noastra creeaza ceva utopic astfel incat cuvintele nu mai au prisos.